Nu-mi amintesc bine...
Nu, încă e bine. Aproape de ieri şi mâine. Făceam cumva. Fac. Calculez ştiinţa exactă a pauzei dintre shoturi. Se nimereşte să fie la coadă. Cu pai sau fără păi, mi-e totuna. Ţigara prefer s-o sting la capătul berii. Un gest light care te scuteşte de greutatea degetelor sufocate într-o scrumieră. Stinge toate ţigările într-o sticlă, pentru glitch-ul reactiv de la fund am să apropii urechea ca să aud formula. Meditez cu ochii umezi la ultimul strop de pe final, cand, liber deschis, stand still, inund cu cascada ochilor ledul becul felinarul corsetele luminoase de pe cer. E o intensitate care îţi ia ochii şi ţi-i duce inapoi în pahar. Mai ţii minte când te încheiai la creier cu reţeaua de pe cer noaptea pe plajă? Gândurile îţi fugeau de la o lumina la alta te încălzea până şi frigul e doar o stare o iei ca pe o stare de bine contagioasă, uneori funcţionăm mai bine ameţiţi în fine. Nu există împotrivire la beţie nu există constrângere poate doar strângere de pumn lăsând urme adânci pe faţă. Şi aia în cartierele proaste. Sunt într-o realitate preparată. Impulsurile iau forma regretului în patul de a doua zi mahmureala se drege cu o vomă şi o vorbă bună. La final, oricât de molestate ne-ar fi corpurile, injecţia de ruşine escaladează direct în buze, ca şi cum ai fi sărutat toată noaptea trandafiri, priveşte-ţi buzele. Roşu-crăpat, roşu crapă scoate cuvântul şi clipeşte o lacrimă. Nu uita că în ochii tăi limpede se reflectă nevoia obosită de linişte. Paie pline pe-o mirişte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu