Acum mulţi ani, pe vremea când vodca Săniuţa era fashionable, datorită preţului imbatabil, eram într-un fel de cârciumă de la ţară, în căutarea unui pachet de ţigări (şi ele mult mai simple, deloc light şi fără îmbunătăţiri high definition). În faţa mea un individ de vreo 20 şi ceva de ani, care arăta de 50, aproape beat şi probabil căruţaş, îi spune barmanului că vrea şapte "sute" de votcă. Acesta din urmă ia tacticos o sticlă nedesfăcută (din alea clasice, de se returnau pe vremuri la aprozar), întinde şapte pahare în faţa lui şi le umple, cu o precizie milimetrică, fără să lase sticla din mână. Căruţaşul îl priveşte plat, fără vreo tresărire, plăteşte, lasă bacşiş, ia tava şi se duce la masă. A fost primul moment din viaţă când am realizat că alcoolul şi matematicile superioare nu sunt neapărat buni prieteni.
Câteva luni mai târziu, după ce m-am ocupat personal să aflu câtă vodcă intră într-o sticlă din aia, îngurgitând-o în doar câteva ore, i-am zis unei tipe care mă chema la ea, la o cafea, că nu-i cazul să bag cafeină în mine la 4 dimineaţa. A doua zi mi-am dat seama că nu doar matematica suferă din cauza alcoolului.
Între timp, am senzaţia că alcoolul a devenit, mai mult, o metodă de comunicare socială. Dacă vrem să ne futem creierii, avem la îndemână metode mult mai bune. Să bei singur, acasă, mi se pare relativ lame, deşi mi s-a zis că o sticlă de vin roşu combinată cu o baie fierbinte face bine la moral. Whatever. Too girlish for me. Whisky on the rocks? Mai merge - dar parcă e aiurea să nu-ţi însoţeşti băutura de o conversaţie interesantă (Hegel pare mult mai simplu după trei pahare). Rişti să te apuci să scrii comentarii pe bloguri sau, de la o vârstă încolo, să inventezi conspiraţii universale, condimentate cu ponei roz.
Să bei în oraş însă, e altă treabă. E aproape obligatoriu. Dacă eşti într-un club şi rezişti două ore fără o bere sau un cocktail în mână, fie eşti ala care taie bilete la intrare, fie ai prea multă grijă de ficatul tău. În plus, renunţi la unica platoşă pe care o poţi interpune între tine şi privirile pătrunzătoare ale celor care-ţi studiază prezenţa. E scuza perfectă. "Uite, nu o frec aiurea aşteptând să agăţ ceva, nici nu mă plictisesc teribil acasă. Muzica e absolut perfectă - faptul că DJ-ul n-a mai schimbat bitul de 30 de minute deşi e coadă la bar nu mă impresionează într-un fel. Eu am o bere!!! Sunt foarte preocupat să o beau. Look at me, mai iau o gură. Deci am treabă, da? Nuuuuuu sunt deloc, dar deloc, la fel de plictisit ca şi voi. Am berea mea, este perfectă, răcită la minus patru grade şi nu mă interesează altceva". Chestia asta poate fi transmisă în circa două secunde, din ochi, oricui te priveşte relativ dubios, numai şi numai dacă ai o bere sau un whisky în mână. Cocktails works too! Cola nu, se presupune că eşti cu maşina şi vrei să agăţi eficient şi repede.
Să nu uit. Ce-am scris mai sus contrazice cumplit teoria aia despre alcoolul care alungă inhibiţiile. Cei drept, prea multă băutură te poate conduce uneori la celebrele dimineţi în care te-întrebi cine naiba e personajul ăla dubios de doarme lângă tine-n pat, butt naked - thanks God, eu n-am fost pus în situaţia de a-mi pune întrebarea asta, fiindcă o puneau mereu ele primele. De cele mai multe ori, alcoolul n-alungă nimic, nici măcar piticii ce-şi fac veacul pe creier şi încearcă să te convingă că ieşi în oraş din motive mult mai nobile decât te-ar putea bănui vreodată cineva. Alungă, ce-i drept, bancnotele foşnitoare din portofel, dar, what the fuck, de ce naiba ai mai munci, dacă n-ai putea lichefia cumva procesul ăsta.
Una peste alta, fiindcă simt că se pierde din coerenţa acestui text, scris parţial şi după ce am studiat vreo trei beri olandeze cu o prietenă care nu înţelege că tipul acela care n-o prea mai sună de ceva vreme n-o face tocmai fiindcă şi-a luat jucăriile şi-a plecat, ar trebui să ajung la o concluzie inteligentă. Ei bine, nu pot să scot finaluri deştepte la un text despre alcool. Pot, cel mult, să fac o listă de avantaje şi dezavantaje ale consumului care să nu sune ca un afiş de lângă buda comisariatului de poliţie.
Un avantaj evident ar fi că personaje extrem de dubioase ajung să aibă parte de sex, ceea ce face ca lumea să fie mai fericită şi mai puţin dispusă să se arunce în aer într-o piaţă publică (şi pot să pun pariu aici că atunci când Mahomed s-a luat de alcool în Coran nu şi-a imaginat vreo secundă că cineva o să inventeze TNT-ul). Alt avantaj este că muzica proastă merge mai bine un pic abţiguit, la fel ca şi conversaţiile stupide. Plus că, să nu uităm, consumând, mai creşte şi economia puţin (mai ales cea subterană) şi ajutăm familiile barmanilor să-şi pună o pâine pe masă (şi totuşi, ce naiba scriu eu aici? I must be drunk).
Dezavantajele poartă numele de mahmureală, şi uneori de ciroză sau agent rutier constatator.
