în ordinea pielii

Aveam un loc al meu unde se admirau oamenii goi

(Unii ieşiseră din încăperi cu şiruri

de volume despre piele şi clepsidre)

Alţii aveau convingerea că fuseseră

Invitaţii marilor gesturi neglijente

Aveau cuvinte-cheie cu care-şi dezlipeau viitoare forme

De natură tulburătoare

Pentru sine şi în sine

Se dăruiau

Unor descoperiri accelerate

Din cauza soarelui deosebit de dezbrăcat de bronz erau încurajaţi

Să-şi amintească că pe o piele ca aceasta esenţa se păstrează tare

Şi că în asemenea locuri decoltate

Amorul poate avea vocaţie de prostituată

În mod special cu pielea groasă şi alunecoasă

În mod special pentru a afla numai piele

În mod special pori

În mod decent pistrui

Ţin tenu-n loc să

Catifeleze trupul etern preocupat de atâta dilatat aveam

Irişii puţin emoţionaţi şi-un canibal

Neaşteptat de atât de mulţi oameni

Îşi scoase spinarea ca să coasă pistruii sau

Să-şi repeadă creştetul fără dinţi de marile suprafeţe cuprins

De unul dintre acele inexplicabile dar loiale apariţii ale minţii

Când rămâi tu

Cu prada

Şi-n gura ta

De o încrezătoare posedare

Ţi se pierdeau mirosurile adânci de piele moale

taTu

Piele chiar nu poţi să-ţi cumperi. E a ta, dintotdeauna. Se lasă, cu vârsta, dar nu te agasează vreun dubios cu pielea lui de lux de la Armani sau D&G. Nici măcar Vuitton, deşi a-şi putea paria că Murakami ar veni cu un design din acela minimalist, japonez, numai bun de expus sub duş. Oricum, nu-l împiedică nimeni să-şi tatueze sigla pe fund, doar că, la naiba, ce te faci dacă la anu’ iese din trend? Nu-i ca cinciul de la zar tatuat pe mână, o opţiune pe viaţă. Eu mă simt bine în pielea mea. Îmi place aşa cum e, nu-i dau găuri (voluntar) pentru nici un fel de cercei, brelocuri, catarame sau carabine de alpinism, nu mi-am scris când eram mic pe piept "Te iubesc, Monica!" - şi bine-am făcut că mi-aş fi limitat drastic opţiunile -, nici "Hai Foresta!" şi nici măcar un "Jos Iliescu!" mic, jos. M-am gândit doar de două ori serios la un tatuaj adevărat. Prima dată când am dat la facultate. Vroiam să am Luceafărul pe unghia degetului mare de la piciorul drept, imprimată cu vopsea albastră, de ouă de Paşte. Evident, aş fi schimbat finalul, mult prea patetic şi vintage pentru gusturile mele. Dar îmi plăcea ideea că nu prea poţi să cobori mai în jos decât atât. Am renunţat după ce-am aflat că la noi nu se studiază pictatul pe boabe de orez la nici o universitate autohtonă, o scăpare vădită a legislaţiei, care-a făcut obiecte de studiu prostii precum religia şi fiabilitatea. O bursă în China era exclusă. N-am vrut să-mi tatuez şi ochi oblici. A doua oară eram beat şi-am vrut să-mi tatuez un ponei verde chiar deasupra genunchiului, cu un creion chimic roz. N-am găsit decât un creion mecanic de 0.5 şi, după încă o bere, n-am mai găsit nici genunchiul. Şi, oricum, eu nu ştiu să desenez ponei.